CUM FACI FAȚĂ BULLYING-ULUI – INFORMAȚII PRACTICE PENTRU PĂRINȚI ȘI COPII

Bullying-ul  sau hărțuirea reprezintă un comportament provocator, ostil și violent, manifestat intenționat și în mod repetat de un agresor (bully) asupra unei alte persoane ce devine victimă (bullied). În aceste cazuri, balanța puterii atârnă din toate punctele de vedere spre agresor acesta fiind mai mare, mai înalt, cu un statut superior victimei. Un hărțuitor își poate ”ataca” victima: verbal (răspândește zvonuri, comentează negativ aspectul fizic sau situația materială, face aluzii sau glume cu tentă sexuală); fizic (lovește, face gesturi cu încărcătură sexuală, distruge obiecte personale); emoțional (exclude, amenință, șantajează); virtual – cyber bullying (publică mesaje, postări denigratoare pe rețelele de socializare).

Este copilul meu victima bullying-ului?

Cum îți dai seama că fiul/fiica ta este victima unei hărțuiri și că are nevoie de ajutorul și susținerea ta? În primul rând, ia în serios dacă îți spune că este tachinat, amenințat sau lovit deși șansele ca un copil agresat să spună prin ceea ce trece, sunt destul de mici. Astfel, urmărește dacă în comportamentul lui există  următoarele schimbări:

• Nu poate explica apariția unor semne pe corp precum: vânătăi, zgârieturi, tăieturi;
• Este incapabil să justifice pierderea sau distrugerea jucăriilor, rechizitelor, hainelor, banilor, telefonului;
• Îi este teamă să rămână singur, acuză diverse simptome fiziologice (dureri de cap, de stomac) cu scopul de a nu merge la școală sau de a pleca mai repede acasă/ îi este teamă să meargă în excursii cu colegii, așteaptă să ajungă acasă pentru a merge la toaletă;
• Este, fără o altă explicație, trist, retras, evaziv, lipsit de inițiativă;
• Se trezește noaptea, are coșmaruri, insomnie, adoarme plângând, apare enurezisul;
• Începe să agreseze la rândul lui alți copii mai mici sau frați/surori;
• Performanța școlară scade și apare dificultatea de concentrare a atenției.

Ce pot face dacă am sesizat aceste schimbări semnificative în comportamentul tipic?

• Invită-ți copilul la dialog și încearcă să obții cât mai multe informații într-un mod indirect pentru a nu-l face să se simtă interogat și stânjenit. Explică-i ce ai observat, lămurește-l cu privire la îngrijorarea TA și confirmă-i că ești dispus să îl asculți oricând va avea nevoie. Copiii, dar mai ales adolescenții se vor simți rușinați de experiențele prin care trec și de cele mai multe ori nu vor discuta din propria inițiativă cu părinții sau profesorii și în general vor continua să sufere în tăcere, retrași, încercând să evite situațiile în care se pot întâlni cu agresorul. Astfel, în cazul în care simți că ai nevoie de ajutor adresează-te unui specialist (psiholog, consilier școlar, psihopedagog).
• Fii empatic și conectează-te la nivel emoțional, observă și validează senzațiile afective (”Văd că acest lucru te-a întristat foarte tare și este normal să plângi…”, ”Observ că pentru tine a devenit de nesuportat să mergi la școală. În aceeași situație și mie mi-ar fi dificil. Ce crezi că poți face tu pentru a schimba situația? Ai nevoie de ajutor? Putem concepe împreună un plan…”
• Odată identificată nevoie de sprijin din partea ta ajută-l să conceapă un plan adunând cât mai multe informații și date concrete: ”Ce s-a întâmplat?”/ ”Cine a făcut asta?”/ ”Unde te aflai?”/ ”Erai singur sau mai era și altcineva cu tine?”/ ”Ți s-a mai întâmplat asta și înainte? Cât de des?”/ ”Cum ai reacționat?”/ ”Crezi că se va mai repeta?”/ ”Te-a ajutat cineva?”/ ”A fost vreun adult prin preajmă? Cum a reacționat?”. La răspunsurile copiilor sunt de evitat reacții precum ”Lasă că o să treacă!”, ”Nu te mai plânge! La fel se întâmpla și pe vremea mea.”, ”Data viitoare spune-i ca el e prost, nu tu.”
• Pornind de la întrebările de mai sus creează câteva scenarii iar apoi ajută-l să identifice reacțiile și răspunsurile potrivite (nu propune tu soluțiile ci ghidează-l spre propriile rezolvări). Poți exersa strategia aleasă prin joc de rol, alături de copilul tău. Atfel, în cazul unei situații in vivo, interacțiunea cu agresorul să fie una cât mai naturală. În cazul copiilor mici poți face asta indirect, prin intermediul jucăriilor;
• Sugerează-i ca, în fața oglinzii, să observe, iar apoi să-și exerseze respirația, tonul vocii, postura (să țină capul sus, spatele drept) și expresiile faciale asta ajutându-l să rămână calm, să nu plângă și să nu lase impresia agresorului că se simte intimidat de el;
• Explică-i copilului tău că nu este el de vină și de ce hărțuitorii aleg să se comporte așa. Agresorii care îi tachinează nu sunt cu adevărat mândrii de ei înșiși, se simt inferiori, iar disprețul îi ajută să depășească, pentru scurte perioade de timp, sentimentul de inferioritate. De cele mai multe ori agresorii sunt sau au fost la rândul lor victime, batjocoriți, umiliți, respinși sau ignorați.
• Încurajează-l să petreacă cât mai mult timp alături de alți colegi, vecini cu care se înțelege și să evite locurile în care posibilii hărțuitori s-ar putea afla (cei care au măcar un prieten pe care se pot baza fac față mult mai bine agresorilor decât dacă ar fi singuri);
• Nu ești Superman! Așadar, nu te gândi că poți fi permanent în preajma copilului pentru a-l proteja sau salva. Dacă vrei ca el să își poată lua singur apărarea nu vorbi în numele lui și nu te grăbi să rezolvi fiecare conflict apărut între el și altcineva. În schimb, ajută-l să își dezvolte stima de sine, să-și antreneze abilitățile asertive iar astfel să facă față unui agresor susținându-și punctul de vedere, fiind convins de calitățile lui, de cine este, de ceea ce contează pentru el.