Teoria dublei constrângeri aplicată în context didactic

Gregory Bateson a dezvoltat teoria dublei constrângeri sau a dublei legături (engl. double bind) pornind de la observarea sistematică a procesului de comunicare din contextul familiilor pacienților suferinzi de schizofrenie.
El a propus o nouă viziune asupra acestui fenomen. În 1956, împreună cu Don D. Jackson, J. H. Weakland și Jay Haley, a publicat articolul Spre o teorie a schizofreniei, care a rămas un punct de referință în abordarea terapeutică sistemică și familială. Ei au definit situația de dublă constrângere  astfel: „Orice ar face un individ prins în această situație, el nu poate câștiga”.
Pe scurt, putem sintetiza teoria prin expresia românească cum o dai – n-o nimerești. Oricum ai face, tot pierzi. O vom ilustra în cele ce urmează prin exemplul unui caz considerat ilustrativ în literatura de specialitate.

 CAZ: CELE DOUĂ CRAVATE
Într-o clinică de psihiatrie, personalul medical a sesizat că ori de câte ori un tânăr pacient era vizitat de mama lui, acesta făcea o criză de agitație psihomotorie. Chiar de ziua lui de naștere au hotărât să înregistreze scena întâlnirii pentru a înțelege ce se întâmpla.
Mama i-a oferit două cravate și l-a întrebat care îi place mai mult. El a răspuns că cea roșie. Reacția mamei a fost una de dezamăgire profundă: „oh, deci nu iți place cea verde…”
Foarte probabil, dacă ar fi spus că o preferă pe cea verde, mama ar fi manifestat dezamăgire că nu îi place cealaltă cravată.
Cum o dai – n-o nimerești.

S-a observat că astfel de tranzacții disfuncționale au loc în majoritatea familiilor, chiar și în cele normale. Însă, în cazul pacienților suferinzi de schizofrenie, ele sunt foarte frecvente.

Principalele caracteristici ale  situației de dublă constrângere (sau dublă legătură) sunt:

1. Participă două sau mai multe persoane.
2. Experiența se repetă – dubla constrângere este o temă recurentă în experiența „victimei”.
3. O injuncțiune negativă primară.
4. O injuncțiune secundară, care o contrazice pe prima la un nivel mai abstract.
5. O injuncțiune negativă terțiară, care îi contrazice victimei să scape din situație.
6. De la un moment dat, nici nu mai este nevoie ca toate aceste elemente să se găsească împreună, căci „victima” a învățat să își perceapă universul sub forma dublei constrângeri.

Haley precizează că comportamentul schizofren nu corespunde doar unui anumit tip de comunicare (cum este cel descris mai sus), dar și unui anumit tip de sistem familial.
Nu voi dezvolta mai mult de atât teoria dublei constrângeri în cadrul referatului de față. Doresc să punem accentul asupra faptului că ideea de mai sus a fost folosită de terapeuții familiali strategici într-o formă pozitivă, și anume: „constrâng” clientul astfel încât acesta să fie adus în situația în care oricum ar face, tot câștigă. Invers decât în patologie.
În cele ce urmează, voi reda un exemplu din experiența doamnei Noga Nabarro-Rubinstein, ilustrând utilizarea ideii în context terapeutic, urmând ca apoi să relatez felul în care am aplicat-o în context didactic, sub supervizarea dânsei.
CAZ: SCORPIA ȘI RĂBDĂTORUL

Marc și Rahela au venit la terapeut cu următoarea plângere: soția îl critica pe soț foarte aspru, uneori ajungea să îl facă „cu ou și cu oțet” și, ca să fie totul dus la extrem – mai făcea asta și în public. Marc simțea că nu are nici o ieșire și că situația în care se află este insuportabilă. Dacă măcar ar fi pătimit doar în casă, fără spectatori, mai era cum mai era, dar așa…
Terapeutul a redefinit situația în următorul mod: „Oo! Trebuie să-ți fie foarte greu, dar te invit să observi că, ori de câte ori face asta în public, Rahela își strică foarte mult imaginea socială în timp ce ți-o îmbunătățește pe a ta. Pentru că oamenii din jur, cu siguranță nu pot să spună decât că: „uite ce scorpie e asta, și cum o rabdă bărbatul ei!” etc. etc.
Menționez că numele folosite sunt fictive. Ceea ce este esențial în redefinirea terapeutică este că se pune accentul pe ceea ce pierde „abuzatorul” în caz că alege să continue comportamentul disfuncțional. În plus, se evidențiază ce câștigă „victima” (fapt pe care „abuzatorul” nu îl dorește). Pe scurt – se observă care este oportunitatea din situația de criză, dar la modul cât mai realist.
Așa-zisul „abuzator” este pus într-o situație de dublă constrângere: dacă continuă să se poarte ca mai înainte, atunci contribuie la a îmbunătăți imaginea soțului în timp ce și-o deteriorează pe a sa, deci pe propria „cheltuială”. Dacă oprește comportamentul respectiv – cu atât mai bine. Oricum ar face până la următoarea ședință terapeutică, familia câștigă.
Aplicarea situației de dublă constrângere („oricum ai face, tot câștigi”) în context didactic

CAZ: ECOLALIA ȘI ECOUL

Un băiețel din clasa a II-a avea momente în care începea să repete tot ce spunea profesorul în cursul predării lecției, ceea ce putea deveni destul de enervant de la un punct încolo – cel puțin pentru o parte din cei prezenți.
Alții însă se amuzau, așa că Alexandru (numele este fictiv) devenea tot mai popular printre covârstnici, în timp ce altera atmosfera din clasă. El avea de câștigat – iar învățătoarea și profesorii simțeau că au de pierdut și li se părea uneori o situație  fără ieșire.
Sub supervizarea doamnei terapeut Noga Nabbaro-Rubinstein, am aplicat abordarea strategică descrisă mai sus, redefinind situația astfel:
„Da, aceasta este o mare oportunitate, copii, să vă vorbesc acum despre ecou… Atunci când suntem în munți, printre stânci, dacă vorbim un pic mai tare ne putem auzi vocea înapoi – chiar așa cum face Alexandru acum. (Către el): Te rog să continui, ceea ce faci ne este foarte folositor, acum ne ajuți să înțelegem mai bine tema lecției de astăzi! (Către copii) Bineînțeles, dacă Alexandru continuă să repete după mine toată ora, el va răguși și se va simți mai obosit după atâta efort depus ca să urmeze ideile pe care vi le spun. Dar – e nevoie să îi mulțumim, căci ceea ce face el acum reflectă foarte bine ceea ce face și ecoul cu vocea noastră.” etc. etc.

Din nou, situația a fost redefinită pornind de la oportunitatea pe care o conține. Elevul a fost pus într-o situație de dublă constrângere: dacă ar fi ales să continue repetarea cuvintelor profesorului, atunci ar fi „colaborat” cumva cu acesta, cu prețul unui efort de a fi atent și a repeta întocmai lecția predată. Iar el nu își  dorea să colaboreze, nici să piardă ceva.

Astfel, oricum ar fi procedat, clasa ieșea în câștig. Alexandru a ales să tacă.În speranța că acest tip de experință le poate fi de folos – am împărtășit cele de mai sus. Este un fel de „algoritm” care poate fi aplicat în cele mai diverse situații și contexte.

BIBLIOGRAFIE

1. Bateson, G., Steps to an Ecology of Mind,The University of Chicago Press, Chicago, Illinois, 2000
2. Elkaȉm, M., Panorama des thérapies familiales, Éditions du Seuil, Paris, 1996
3. Selvini Palazzoli M., Boscolo, L., Cecchin, G., Prata, G., Paradoxe et Contre-paradoxe, Les Éditions ESF, Paris, 1983
4. Selvini Palazzoli Mara; Cirillo, S.; Selvini Mateo; Sorrentino, A.M., Les Jeux Psychotiques dans la Famille, Les Éditions ESF, Paris, 1990